Și totuși… o zi ca oricare alta

O zi ca oricare alta.
Deschid facebook-ul. În derularea întâmplărilor găsesc un copil însoțit de strigătul disperat al mamei care cere ajutor. Apoi, o femeie marcată fizic și moral de urâciunea bolii. Își plânge durerea, e mama si cere îndurare de la Dumnezeu, de la oameni… Din păcate lista e lungă… Rămân cu o apăsare in suflet, cu o durere. Parcă-mi atârnă „aripi de plumb” ca-n poezia lui Bacovia… Oare, de ce avem falsa asta credință cum că nimic nu ni se poate intampla si vom trăim veșnic ?! De ce ne refuzăm anumite dorințe, punându-le undeva intr-un sertar pe care nu se știe daca va exista un „mai târziu” ca sa-l putem deschide?! De ce amânăm exprimarea sentimentelor în fața oamenilor pe care-i iubim, crezând că-s plămăditi din veșnicie?! De ce ne e mai la îndemână judecata decât înțelegerea?
La ce folos?! Într-o zi, ca oricare alta, „a fi” va fi conjugat la timpul trecut…