Bunicul meu…

Mâinile care m-au crescut nu mai sunt de mult. Au rămas amintirile ghemuite într-un colț al casei, îmbătrânita si ea de-atâta vreme… Poveștile copilăriei mele sunt așternute pe pat, acolo adormeam noaptea, ascultând cele mai frumoase povestiri țesute în povești hazlii ori cu tâlc, spuse de el, bunicul meu. Încă mai aud și acum foșnetul sunetelor, încă-mi mai saltă inima de bucurie… Parcă îl văd fumând dintr-o țigară, stând pe scaunul lui mic, lângă sobă și întrebându-ma tabla înmulțirii… Dupa ce se asigura c-o știu, își ridica o mână în sus însoțită de îndemnul: “sa-nveti, tataie, ca pentru tine inveti”.

Îți mulțumesc pentru frumusețea copilăriei mele, pentru modul în care m-ai crescut și pentru iubirea necondiționată.
Bunicul meu cu suflet bun … te voi iubi etern!

Mi-e scârbă…

Am ajuns într-un moment al vietii în care, mi-e scârbă de fățarnici, de cuvinte „dulci”, de “adoruri” neînsoțite de fapte, care n-au nicio însemnătate, de oameni hidoși care te vând într-o secundă doar ca să le fie lor bine, de acei oameni , pentru care banii sunt mai presus decât sufletul…
Mi-e scârbă de oamenii fără principii, fără demnitate, de oamenii fără valori sentimentale…

Mi-e scârbă de acei oameni care atribuie defecte imaginare unui om, doar pentru că nu încape în sufletul lor…

Mi-e scârbă de “te iubesc-uri” spuse în grabă , îmbrăcate în minciună și oportunism…

Mi-e scârbă de „prietene” care te vând la prima tarabă din târguri unde amăgirea succesului sau prestanța de „doamnă” stau expuse ieftin la vânzare…

Mi-e scârbă de oamenii pe care i-am așezat la masa mea si într-un punct vulnerabil al meu, au cotit brusc, având grave amnezii…

Accept…

Accept lecții de moralitate de la oamenii în a căror viață, primordiale au fost valorile morale…
Accept sfaturi de la oamenii care au învățat din greșelile săvârșite în trecut, devenind astăzi, oameni mai buni…
Accept discuții pe marginea cărora nu se emit judecăți la adresa unor întâmplări, atunci când nu se cunosc faptele și personajele…
E atât de ușor să punem etichete când infatuarea s-a arborat în ființa noastră…
E atât de ușor să gasim defecte și atât de greu calități…