Mâinile care m-au crescut nu mai sunt de mult. Au rămas amintirile ghemuite într-un colț al casei, îmbătrânita si ea de-atâta vreme… Poveștile copilăriei mele sunt așternute pe pat, acolo adormeam noaptea, ascultând cele mai frumoase povestiri țesute în povești hazlii ori cu tâlc, spuse de el, bunicul meu. Încă mai aud și acum foșnetul sunetelor, încă-mi mai saltă inima de bucurie… Parcă îl văd fumând dintr-o țigară, stând pe scaunul lui mic, lângă sobă și întrebându-ma tabla înmulțirii… Dupa ce se asigura c-o știu, își ridica o mână în sus însoțită de îndemnul: “sa-nveti, tataie, ca pentru tine inveti”.
Îți mulțumesc pentru frumusețea copilăriei mele, pentru modul în care m-ai crescut și pentru iubirea necondiționată.
Bunicul meu cu suflet bun … te voi iubi etern!
Mozaic de gânduri 