Am așezat dorurile unul lângă altul. Sunt multe, și mari, și mici. Mă uit la ele cum stau aprinse ca niște făclii în mijlocul unei nopți de iarnă, parcă fug de întuneric și de frig… Unele îmi stau ghemuite în deznădejde, altele-s acoperite cu valuri de speranță.
De fiecare dată când îmi apasă-n suflet, caut timpul ca să-l îmbrățișez. Mă rezem de amintiri și mă-nvelesc cu vise. Mă-năbuș în povești și caut să respir. Frumoase-s toate! Și amintiri, și vise! Doar dorurile astea, îmi lasă dâre-n suflet, negre-amărui!
Mozaic de gânduri 