Mi-am legănat iubirea prin vânturi și ploi. Desculță, am fugit prin livezi de soare… Am gonit înfrigurată prin neantul vieții, uneori opunându-mă griului cerului, alteori căutând seninul lui… Mi-am înnodat lacrimile și am mers mai departe, așa, bandajată cu tăcere și speranțe. Am întâlnit oameni alături de care, am simțit cum sufletul se înalță, însă și oameni, care ar fi dorit să mă afunde în vâltoarea neputinței lor… Unii dintre ei(foarte puțini, ce-i drept), m-ar fi purtat în zbor pe aripile lor , iar alții, mi-ar fi retezat și ultimul vis lăuntric care încă mai pâlpâia în lumina stinghera a minții… Câțiva și-au clădit cuib în inima mea, restul au rămas în urmă pentru totdeauna…