Dor de îngeri

Se întâmplă uneori să-mi ridic privirea spre cerul înstelat al nopților de vară și printre mii de stele sa-mi caut bucățile din suflet cu care au plecat, cei pe care i-am iubit și nu mai sunt…

Calc în picioare negura, dau  la o parte norii și adesea întreb luna dacă au știre despre ei…

Apoi mă ghemuiesc în noapte și-i strig… Îi strig atât de tare încât sufletul parcă mi se rotește în cercuri cât mai înalte…

Uneori, le simt răsuflarea cum pâlpâie în inima mea… alteori, alerg sa-i prind de mână răscolind amintiri…

Trăim vremuri…

Trăim vremuri în care, parcă ne mâncăm unii pe alții, bunul simț e îngropat adânc, iar tupeul este la puterea întâi.

Trăim vremuri în care proștilor li se oferă ocazii spre a se simți deștepți, iar oamenilor deștepți li se suprimă orice formă de afirmare…

Trăim vremuri în care sensibilitatea e categorisită slăbiciune, iar insensibilitatea putere…

Trăim vremuri în care bogăția materială oferă incapabilului statut de rege.

Trăim vremuri în care ceasul de la mână e mai important decât timpul, iar impresia virtuală mai importantă decât cea reală.

Boala nu te întreabă niciodată dacă esti bogat, sărac, vedetă sau cerșetor… sau daca iubești, uraști ori ai copii…

Nu te întreabă dacă porți armură în suflet sau daca ești atât de ospitalier încât s-o primești și s-o așezi la masa speranței din inima ta…

Te încătușează cu forța, uneori plecând singură, alteori luându-te și pe tine…

Viața este despre prezent. Viitorul nu știm dacă ne va mai aparține… Și în tumultul ăsta nebun al vieții constat cum unii aleargă sa strângă, alții sa construiască, însă nimeni nu aleargă să fie …

Sunt bine.

Sunt bine. M-am detașat de voi.

Voi, oameni cu Dumnezeu doar pe chip…

Voi, oameni, care strângeți zeci de chipuri bisericești în brațe și uitați că cele mai sfinte icoane sunt cele pe care le pictați din faptele voastre.

Numai voi știți de ce ați ales să-mi conturați un portret din gândurile, trăirile și faptele voastre…

Numai voi știți motivele care v-au determinat să-mi oferiți veșminte pline de aroganță…

Numai voi știți de ce v-a fost atât de ușor să mă vindeți la prima tarabă plină de prietenii iluzorii…

V-aș îndruma să cercetați pilda bisericească: „orice persoană dăruiește ceea ce are în inima”. Acolo veți afla răspunsul alegerilor voastre…

Eu sunt doar un om, ca voi, ca ceilalți.

Un om sensibil, uneori naiv, care iartă răutatea oamenilor crezând în reabilitare, în bunătate, în iubire.

Un om care a învatat, că de cele mai multe ori cei care-ti zâmbesc persiflator în față, sunt de fapt cei mai îndoielnici oameni…

Un om pe care viața l-a învățat ca-ți vei găsi întotdeauna adăpost durerilor tale la streașina bucuriei divine si nu în inima prietenilor tăi.

Un om care atunci cand iubeste e gata oricând să panseze cu iubire rănile celuilalt.

Un om pe care viata l-a învățat ca trăim ceea ce suntem și plătim pentru ce facem.

Atotcunoscătorii și atotștiutorii…

Când te apuci să dai contur unui vis, apar clevetitorii… Apar cei care îți vor repeta întruna: „e doar o chestie de moment, o sa-ti dispară!”  Îi vezi cum își frământă cuvintele, doar ca sa te convingă că mai sunt si altii ca tine, mai de soi, mai buni…  Îi vezi cum dintr-o dată îți creioneaza destinul, ba chiar îți fac și predicții în următorii ani… Cum o dai, nu ești bun,  nu-i bine!

Atotcunoscătorilor si atotstiutorilor, lăsati aripile fiecarui om sa se înalțe! Dacă voi n-ati putut, nu înseamna ca nici alții nu vor putea! Nu valorificați un om după gustul și capacitatea voastră!  Nu spoiți cu molozul dezamagirii voastre, zidurile altor vieți! Nu puneti îndată unui zbor lent, diagnostic de „aripi frânte!” Nu mai aruncați cu semințele deznădejdii! Lăsați-vă acasa exemplele poveștilor voastre de viața, pe care numai voi știți cum le-ați dobândit! Lăsati-va împachetate lecțiile de etică morală  care nu vor fi de folos nimanui, atâta timp cât trăiți în imoralitate! Vă mulțumim pentru interesul acordat, însă, lăsați-ne! E atâta loc sub soare!  ❤️

Uneori, alteori…

Uneori , când merg pe drumul ăsta neștiut al vieții se întâmplă sa mă mai opresc în loc, si nu pentru c-am obosit , ci doar , ca sa-mi întorc privirea să văd ce am lăsat în urmă… Si-i văd departe pe unii oameni pe care i-am iubit, admirat sau prețuit, dar care n-au știut sau poate n-au simțit sa-mi răspunda cu aceeași iubire ori pretuire…. Ce valoare au avut vorbele lor pline de iubire declarativa când n-au mai existat faptele?!…

Alteori, viața te așază în mijlocul unor întâmplări diferite de tot ce-ai trăit până atunci. Diferitele tipologii de caractere te face sa-ți cauți haine pentru suflet, te face sa-nțelegi că oricât de corect și valoros ai fi tu, oamenii “mici” te vor micșora în viziunea lor și-n viziunea altora…