Uneori , când merg pe drumul ăsta neștiut al vieții se întâmplă sa mă mai opresc în loc. Și nu pentru c-am obosit, ci doar, ca sa-mi întorc privirea, să văd ce am lăsat în urmă… Si-i văd departe pe unii oameni pe care i-am iubit, admirat sau prețuit, dar care n-au știut sau poate n-au simțit sa-mi răspunda cu aceeași iubire ori prețuire…. Ce valoare au avut vorbele lor pline de iubire declarativa când n-au mai existat faptele…?!
Alteori, viața te așază în mijlocul unor întâmplări diferite de tot ce-ai trăit până atunci. Diferitele tipologii de caractere te face sa-ți cauți haine pentru suflet, te face sa-nțelegi că oricât de mare, corect și valoros ai fi tu, oamenii “mici” te vor micșora în viziunea altora, în viziunea lor…
Mozaic de gânduri 