Sunt bine.

M-am detașat de voi.

Voi, oameni cu Dumnezeu doar pe chip…

Voi, oameni, care strângeți zeci de chipuri bisericești în brațe și uitați că cele mai sfinte icoane sunt cele pe care le pictați din faptele voastre.

Numai voi știți de ce-ați ales să-mi conturați un portret din gândurile, trăirile și faptele voastre…

Numai voi știți motivele care v-au determinat să-mi oferiți veșminte pline de aroganță…

Numai voi știți de ce v-a fost atât de ușor să mă vindeți la prima tarabă plină de prietenii iluzorii…

V-aș îndruma să cercetați pilda bisericească: „orice persoană dăruiește ceea ce are în inima”. Acolo veți găsi răspunsul faptelor voastre…

Eu sunt doar un om, ca voi, ca ceilalți.

Un om sensibil, uneori naiv, care iartă răutatea oamenilor crezând în reabilitare, în bunătate, în iubire.

Un om care a învățat, că de cele mai multe ori cei care-ți zâmbesc persiflator în față, sunt de fapt cei mai îndoielnici oameni…

Un om pe care viața l-a învățat ca-ți vei găsi întotdeauna adăpost durerilor tale la streașina bucuriei divine si nu în inima prietenilor tăi.

Un om care atunci cand iubește e gata oricând să panseze cu iubire rănile celuilalt.

Un om pe care viața l-a învățat ca trăim ceea ce suntem și plătim pentru ce facem.