-Mami, când mă fac mare, vreau să mă machiez! N-ai văzut că fetele astea de la liceu, sunt machiate?

-Mami, ia spune-mi tu, ce preferi în general o copie sau originalul?

– Originalul! Normal!

-Și-atunci, hai să ne gândim!

De ce vrei să fii o copie când vei fi mare? De ce să nu fii exact cum te simți tu bine? Adica, originala! Să știi că în viata asta, cel mai important este să-ți înfrumusețezi mintea și inima! Și daca ele-s frumoase si tu vei fi foarte frumoasă! Vei întâlni în viața asta multe fete frumoase care devin urâte din cauza prostiei și a răutății… Să știi că prostia naște multă răutate…

Să ții minte că adevărata frumusețe vine din ceea ce ești. Dacă-n mintea ta vei strânge valori, vei fi un om valoros. Dacă vei strânge mizerii, vei fi un om mizerabil…

-Mami, nu prea înțeleg …

– O sa le înțelegi pe toate când vei fi mare!

Sursa foto: internet

9 ani. Un scris ușor lăbărțat, litere rotunde încărcate de idei și visuri. Toate ale mele, un copil care-si dorea sa scrie… Sa scrie tot ce simte și trăiește. Asta eram eu, acum mulți ani…

Într-o zi, mi-am luat un caiețel nou nouț, i-am mirosit paginile albe și l-am numit jurnal. L-am îmbrăcat frumos, am ales cel mai bun stilou și am început să-mi expun în scris primele trăiri cernute prin sita din mintea și inima mea. Îl închideam de fiecare dată conștiincioasă și îl puneam într-un loc secret pentru că așa înțelesesem eu că trebuie sa fie, secret. Și am scris… mi-aduc aminte ca ajunsesem la șase pagini până într-o seară când am auzit-o pe mama spunând că „numai nebunii au jurnal”… Așa că, nu-mi doream să fiu o „nebună” și m-am dus speriată, l-am scos din locul secret și l-am rupt. Rupeam încet fiecare pagină și odată cu ea și trăirile mele…

Astăzi, această amintire îmi creează o stare de râs-plâns. Dacă n-ar fi existat acel moment atunci, mi-aș fi avut trăirile sigilate în tușul uscat cu miros de visuri, de copil…

Oamenii sunt diferiți. Am învățat asta trăind alături de ei. I-am vazut pe unii cum țineau speranțele în brațe, iar pe alții cum își trăgeau picioarele prin băltoacele pline de noroi. Lângă unii am râs, alături de alții am căzut… Unii m-au ridicat, alții m-au îmbrâncit și foarte puțini m-au iubit cu adevărat. Unora le-am pus în suflet bucăți din mine, altora le-am închis porțile punând lacăt pentru totdeauna. Am învățat că iubirea ia forme diferite. În funcție de plan, de țel, de oportunitate… Declarații admirative, iubiri strigate, promisiuni, îmbrățișări lungi… toate au dispărut când la vânzare a apărut Scopul… Cumpărătorii, uitând îndată ce-nseamnă demnitatea. Din păcate, aceasta nu se găsește la vânzare, te naști cu ea sau nu… Știam că oferind iubire, voi primi iubire, însă viața mi-a demonstrat contrariul. Am învățat că iubirea e un sentiment sacru și nu trebuie oferită oamenilor ieftini… Ce-i ieftin e de proastă calitate și nu rezista…