Cine esti tu, omule, sa-mi spui mie ce pot si ce nu?

Cine esti tu, să mă cataloghezi în funcție de capacitatea ta de percepție?

Cine esti tu, sa-mi îmbrâncești visurile și sa-mi îndeși în adânc idealurile?

Cine ești tu, sa-mi judeci alegerile, să-mi sugrumi încrederea etalându-mi experiențele și dezamăgirile tale?

Cine ești tu, să-mi creionezi destinul așezându-mi trăirile și faptele pe un șevalet șubred?

Cine ești?

Îți spun eu…

Ești un om care-L îmbrățișezi pe Dumnezeu doar în vorbe…

Ești un om care-și maschează frustrarea sub zâmbete perfide!

Ești un om dezamăgit de propriile trăiri, care nu conștientizează că felul ăsta rău de a fi te îndepărtează de oameni, de Dumnezeu…

Ești un muritor. Ca mine, ca ceilalți!

Și, dacă cumva ai uitat, îți reamintesc eu: la finalul piesei, peste toți cade cortina!