Când admirația vine de la oamenii deștepți nu poate decât să mă salte în sus de bucurie! Prețuiesc faptul că-și dau cu părerea oamenii capabili. Părerile pot fi pro sau contra. Le accept cu demnitate și interes de fiecare dată și încerc să evoluez în cel mai bun sens!Și nu, nu capăt vreun soi de aroganță sau răutate, ci mai degrabă încredere. Încredere pe care o strâng atent și o înfășor într-un ghem din care să-mi pot împleti mai târziu visuri. Când disprețul vine de la ceilalți semeni, a căror viață e ciuruită de gloanțele prostiei și frustrării, îmi camuflez gândurile și sufletul, și caut să nu fiu vreodată ca ei. Nimeni, dar nimeni în viața asta n-are dreptul să-și arunce gunoiul din suflet într-alte suflete… Dacă l-ai adunat, fă bine și scapă-te de el, ca nu cumva, toata viața să rămâi o mizerie!

N-aș planta niciodată iubirea la margine de drum. Pentru că trecătorii și-ar însuși fiecare lăstar…

N-aș sădi-o acolo unde pământul este arid. N-ar lăstări nimic și câmpul ar rămâne gol…

N-aș ascunde-o în scorburi de copaci. În vreme de ploaie, altcineva s-ar putea adăposti acolo…

N-aș îndrăzni s-o ciopârțesc de dragul altor inimi. Iubirea e întreagă. Nu se împarte. Nu există jumătăți de măsură, firimituri sau resturi. Dacă există, atunci nu-i iubire. E amăgire, minciună și speranță!

Iubirea e mereu întreagă în inima celui care te iubește cu adevărat!

Stăteam la rând la poștă. În fața mea,o doamnă în vârstă își încasa pensia de peste 1.700 lei. Nu era așa fericită că intră în posesia lor….(m-am dus cu gândul la bunicul meu, care toata ziua aștepta la poarta să-i vină pensia de 600 de lei…😂)
Îmi spun in gând: ce-o fi fost la viața ei de are atâta(nu e extraordinar de mult, dar comparativ cu altele, e ceva). Încep și o analizez, imi părea ciudata….avea papuci în picioare, parcă puțin mari, o gentuță cu iz vechi, însă întreținută foarte bine, sprâncene creionate ușor depășite de contur.
Își suceste privirea către mine și-i zâmbesc. Descopăr un om plăcut. Începe sa-mi vorbească cu o exprimare si o inteligență deosebită , cu un bun simț ieșit din comun. Într-un final, aflu ca avusese diverse funcții la viata ei, care mai de care, mai interesante. Regretul vieții era acela că n-a putut avea copii. Printre lacrimi mi-a spus cât îi e de greu… Atunci am înțeles că pofta de vorbă venea din singuratatea ce-o trăia într-un apartament singură. Soțul îi murise de mulți ani. La sfârșit, mi-a multumit de multe ori că am asculat-o și am vorbit. Însă cum să nu vorbești si sa nu asculti un om de la care ai ce sa înveți și in a carei privire regasesc ceva din bunicii mei… 💖

Morala : niciodată nu trebuie sa judecam omul după aparență , viața fără copii e searbădă și tristă pentru unii oamenii, iar banii, niciodată nu cumpără fericirea unui om deștept.