S-a dus un om. Și, odată cu el, probabil mulți alții… Cauza? Nu mai e de mult o enigmă! Toți știm că cel mai des se moare din cauza acestui „prieten rău” care se leagă de tine și aproape că nu mai pleacă niciodată! Domnul C, să-i spunem… Un „prieten” care apare dintr-o dată și-ți invadează toată ființa și viața. Uneori, pleacă singur, alteori nu vrea decât cu tine. Oricât ai incerca sa-i explici că ești mamă si-ți clocotește sufletul de durere, nu înțelege! Te îmbracă cu straiele speranței, ca mai apoi să ți le smulgă dintr-o dată. Îți bate cuie în inimă cu fiecare privire a copiilor tăi. Ori a părinților. Trăiești între dezamăgire și speranță. Regrete și deznădejde. De ce tocmai tu? Nimeni nu știe să-ți raspundă… Probabil că domnul C și-aruncă zarurile și depinde de ce-i pică! E doar o chestie de hazard… Bat de trei ori în lemn, să ne ferească Dumnezeu, să-i picăm la nenorocitele de zaruri! Din păcate, cei mai mulți dintre noi trăim pentru a avea și uităm că cel mai important este să fim. Construim afară până la lăsarea întunericului și uităm s-aprindem lumina și să zidim în noi. Uităm că la plecare, nu luăm nimic. Decât ce-am reușit să semănăm în alte inimi…

Așază-te, prieten bun! Pune-ți haina în cuier, iar pantofii, lasă-ți-i la ușă! La mine-n suflet, se intră plin de iubire și se merge desculț!
Articole recente
Arhive
- ianuarie 2021 (8)
- decembrie 2020 (13)
- noiembrie 2020 (8)
- octombrie 2020 (8)
- septembrie 2020 (10)
- august 2020 (16)
- iulie 2020 (18)
- iunie 2020 (16)
- mai 2020 (18)
- aprilie 2020 (8)
- martie 2020 (12)
- februarie 2020 (11)
- ianuarie 2020 (11)
- decembrie 2019 (6)
- noiembrie 2019 (4)
- octombrie 2019 (5)
- septembrie 2019 (2)
- august 2019 (3)
- iulie 2019 (1)
- iunie 2019 (3)
- mai 2019 (3)
- aprilie 2019 (5)
- martie 2019 (3)
- februarie 2019 (5)
- ianuarie 2019 (18)
„Scrisul, pentru mine este doar gândire prin degetele mele” Isaac Asimov

Statistici blog
- 65.928 hits
Traducere
Scrisoare pentru tine…

“Nu prea știu de ce-ți scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredințez nimicurile ce mi se întâmplă... Poate că îmi scriu chiar mie. “ Antoine de Saint-Exupery
„La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul este izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine.”
Antoine de Saint-Exupery
Frica!
Teama de următoarea secundă când e posibil să nu mai exiști.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa este, domnule Mihail Toma!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E minunat, magnific sa traiesti frumos,
visând si sa gândesti frumos traind.
Mai grav, trist, sumbru si mai dureros,
e pentru cei ce nu asculta de Hristos.
Ei parasesc acest pamânt fara speranta,
fara curaj de a înfrunta ‘moartea în fatza !
Un Weekend binecuvântat cu Viata adevarata, frumoasa, linistita si tihnita, cu vise colorate magic, din inima deschisa izvorâte, draga Vali Serban !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vă mulțumesc și vă îmbrățișez, domnule Iosif!
ApreciazăApreciază
Viata noastră este cel mai frumos joc al sorții!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa este!!🤗😘
ApreciazăApreciază