Vine o vreme

Vine o vreme când îți faci un inventar în suflet: ce ai adunat, ce ai aruncat și ce ți-a mai rămas… Sunt unele povești de viață pe care le-ai lăsat in urmă, altele parcă-ți stau cățărate de suflet… Arunci cu bucurii în ele sperând că se vor desprinde și vor cădea. Însă, nu. Durerile nu cad. Stau acolo, prinse strâns de colțurile amintirilor. Uneori te răsucesc ca-ntr-o ceață densă, alteori te așază gânditor chiar în mijlocul drumului… De cele mai multe ori, viața nu te îmbrățișează cu cele mai frumoase povești. Te prinde de mână și te aruncă acolo unde fără de întâmplare, trebuie sa fii. Puține sunt momentele în care alege să-ți devină prietenă. Uneori te dă în leagănul ei, alteori te-mbrâncește până te dărâmă… După ce alege sa te tăvălească bine, te saltă, îți mângâie tâmpla și-ți pune în brațe un scut cu care să pornești la drum. Înțelepciunea. Pe care ai reușit s-o dobândești sau…nu.

Despre noi

Mami, ne luăm amândouă?

Am stat puțin pe gânduri, l-am rasucit printre degete, atrasă fiind de strălucirea pietrei care înfrumuseța accesoriul. Razant mi-a trecut prin minte: oare e potrivit pentru mine? O merge să mi-l pun la gât? Apoi m-am uitat la ea. O bucurie îi lumina privirea albăstruie…

-Hai, mami, le vom purta amândouă!Vezi ce frumoase sunt?!

-Ai dreptate, chiar sunt frumoase!am răspuns hotărâtă.

-Dati-mi două, vă rog! Mulțumesc.

Din privirea ei, am înțeles că nu trebuie să existe judecăți în privința alegerilor, mai cu seamă atunci când acestea luminează sufletul copilului tău. Când ești mamă inima nu cunoaște limite. Bate neîncetat până la sfârșit. Un sfârșit care te-însoțește si dincolo de moarte. Și, cine stabilește până la urmă, dacă e potrivit sau nu?… Bucuria pe care poți s-o creezi n-ar trebui să cunoască stavile. Ea trebuie să vină. Oriunde. Oricând.

Nimic nu-i mai frumos pe lumea asta ca săritura aceea nevinovată însoțită de un strigăt de bucurie:

Yeeey, mami!

Vom fi amândouă la fel!❤