de Vali Şerban
Nu mai suntem oameni… Ne-am dezumanizat. Trăim robotic și ne mișcam la fel… Nu mai simțim. Ne-am îngrămădit în suflet grămezi de pietre pe care le aruncăm îndată la prima greșeală a celui de lângă noi. Nu empatizăm. Sau…poate prea puțin. De cele mai multe ori sufletul stă îmbrăcat în metal într-o casă cu ziduri înalte. Uneori e orb, alteori străin. Și, de cele mai multe ori, bolnav. Respiră greu într-o lume rece. Nu ne mai bucurăm de strălucirea soarelui! De ciripitul păsărilor și susurul apelor! De oameni, de flori, de Dumnezeu!Stăm închiși intr-o viață opacă. Pândim, lingușim și la imediata curbă, sfâșiem!
Cuvinte puține, dar pline de impact și profunzime! Genial!
ApreciazăApreciază
Multumesc, Bianca!🤗 Din păcate, e un articol trist, dar…real!😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate reușim să transformăm puțin câte puțin din realitate, o ficțiune perfectă! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajută!❤
ApreciazăApreciază
Din păcate asta este realitatea, viața in care ne zbatem, o viață atât de scurta și fragilă, apoi so mai risipești si cu nebagare de seamă..
Multumesc, să de-a Domnul sa ne trezim din iluzia confortului, și mirajul bunăstării..
Multe Salutări !!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună ,Vali ! 🙂
Cu tot RESPECTUL, NU trebuie să GENERALIZĂM ! 😦
Nu TOȚI ” Nu mai suntem OAMENI ”………………..
NU mai SUNT oameni doar cei care DOVEDESC că NU mai sunt oameni …………………………………
precum nemernicul de la CARACAL și cei care-l APĂRĂ ……………………
Alioșa .
ApreciazăApreciază
Bună, Aliosa! Așa este! Mă bucur că mai există si oameni buni ! O zi frumoasă si numai bine!
ApreciazăApreciază