Am avut momente în viața mea, în care m-am ghemuit într-un colț ca un copil abandonat, lipsit de părinți, lipsit de iubire…
Am avut momente în care, castelul din sufletul meu a fost cotropit, rămânând în urmă mormane de ruine…
Am avut momente în care, i-am cerut ploii sa-mi spele rănile, să ia cu ea durerile și să plece.
Am avut momente în care, doar brațele mele mi-au adus cele mai sincere îmbrățișări…
Am avut momente în care, i-am cerut timpului timp, neînțelegând că ce trece, e bun trecut…
Am avut momente în care, am coborât în mine și m-am privit îndelung. Voiam să ma simt, să mă iau in brațe și să-mi spun: Asta e! Va fi bine!
Am avut…momente. Toate ale mele.
Pe unele le-am pictat în formă de soare la intrare în sufletul meu, sa-mi fie lumină în vreme de întuneric. Pe altele le-am dat timpului. Să le îngroape el în trecerea lui.
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai gestionat bine momentele tale. Toți avem, nu suntem numai „un zambet și-o floare”.
Ai scris tare frumos și emoționant. ♥️ Numai bine!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa este! Din păcate, cam toți avem… Mulțumesc tare mult!🤗😘❤
ApreciazăApreciază
Așa este, Vali; toți am avut momente… Tare frumos ai (de)scris momentele tale! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc tare mult, Aura!❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţi au astfel de momente, puţini pot extrage puţină „sevă” de cuvânt din ele. Şi urma asta, precum cea de aici, e de preţuit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc tare mult, Potecuță!❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toţi avem astfel de momente, dar nu ai știut să scrii emoționant despre ele.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc!🤗😘
ApreciazăApreciază