Așază-mi-te curmeziș, octombrie!
Scutură-ți poala de frunze și lasă-mi-le așternut! Lasa-mi în tecile frunzelor tale amintirile! De-o fi s-adorm, să-mi plec urechea și să le aud! Încropește-mi, te rog, si-o rochie de brumă! Să fie! S-o am când va rămâne doar pământ!
Hai, lasă-mi în scoarța copacilor tăi trăirile!
De-o fi să obosesc, sa mă rezem de ei și să simt! Mai lasă-mi și din soare! Dacă poți, mai mult!
Să-l ascund în mine, sa-mi fie lumină …
Să strige și vântul! Să lovească și ploaia! Sa vină împreună și să-nchidă încet pleoapele ochilor triști ai frunzelor desculțe și reci!
Așază-mi-te curmeziș, octombrie!
Vremelnic să pleci! Veșnic să-mi revii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s