Când ești mamă…

Când ești mamă, iubirea pentru copiii tăi n-are cântar. Și nici preț. Sau ar fi unul… Viața.

Când ești mamă, pansezi fiecare rană a lor cu fâșii din sufletul tău. Și nu te doare când smulgi. Te dor doar lacrimile lor. Atât.

Când ești mamă, bați palma cu Dumnezeu pentru totdeauna. Dai viața la schimb în orice moment. Stabilești cu toți îngerii să-i ia în brațe de fiecare dată când se ivesc în calea lor gropi mlăștinoase și adânci.

Când ești mamă, ai aripi pe care le întinzi până la Cer. De-i frig și plouă îi acoperi. De-i cald și soare îi porți în zbor.

Când ești mamă, te târăști cu genunchii zdreliți prin pietrele vieții! Nu-ți simți sângele care stă să zbiere prin julituri… Simți doar bucuria lor când au făcut primii pași și au reușit încet- încet să se înalțe…

Când ești mamă să nu-ți spună nimeni: copiii tăi nu sunt buni, nu-s în stare, nu vor reuși... Tăișul cuțitului din suflet stă mereu ascuțit și-i gata oricând să-njunghie orice vorbă! Sunt ai tăi, sunt din tine și doar tu știi cât sunt de buni!

Când ești mamă nu dormi. Ațipești cu grijile în brațe. Le ștergi fruntea călduță cu iubire și-i învelești. La căpătâi le-așterni curajul, iar sub pătură, îndeși cât mai tare nădejdea… Le strângi mâinile firave în palmele tale și-i săruți. Îi privești îndelung, apoi tresari deodată și-ți tot repeți: Când au crescut, Doamne? Când?!