Bunicul

Strâng palmele reci și simt cum în venele mele îmi zvâcnește sângele cald al bunicului meu… Nu mai e demult. Și-a vârât în sân copilăria mea și a plecat acolo unde îngerii dansează cu luna printre miile de stele… De multe ori îl urmăresc cu privirea pe geamul aburind al sufletului meu și-l găsesc în căruța plină cu iarbă mânându-și calul pe ulițele prăfuite ale verii… Iar eu stau pe iarba tăiată proaspăt și cânt. Cânt printre floricele smulse deodată cu firele de iarbă și-mi împletesc coronițe. Doamne, cum se rostogolește dorul și alunecă pe potecile traversate în grabă de copilărie!

Îl găsesc în nopțile geroase de iarnă, stând pe un scăunel, lângă soba încinsă, trăgând ușor dintr-o țigară și întreabându-mă: “7×8?”, “6×5” sau “cine a fost Cristofor Columb?” urmate de valoroasa sintagmă: “Să-nveți, tataie, că pentru tine înveți!”

Îl găsesc stând la poartă, ținându-și palma noduroasă rezemată de frunte, iar pe cealaltă prinsă-n șold. Și-l văd cum se uită lung după mine să apar…

Îl găsesc adormindu-mă cu cele mai amuzante și frumoase povești. Necitite. Născocite de el.

Îl găsesc în mine. În ceea ce sunt.

Respiră adânc în sufletul meu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s