De vorbă cu tata…

Tata mă aștepta. Stătea pe pat cu o lumina în privire specifică unui părinte care nădăjduiește în iubirea copilului său. M-am aplecat și i-am sărutat fruntea caldă.

-Ce faci, Eroule? 

-Eh, nimic, tată! 

– Fleacuri!

-De-ale vieții! Cine, oare, nu știe că într-o zi, viața ne va face cu mâna luându-și “simpaticulLa revedere? Toți știm! Dar ne place așa să zădărnicim în uitare… Mai devreme sau mai târziu, tuturor ne va face semnul ăla discret…

-Tată, când eram mică, mi-ai spus că Eroii sunt veșnic vii! Și, tu ești un Erou!

-Hai, nu-i vreme de melancolie! Eroii sunt mereu puternici și înving! Mâine, vin iar la tine! Și vreau să te găsesc escaladând munți de bucurii!

-La vârsta mea, aș putea să escaladez doar munți de amintiri! Și din loc în loc să m-aplec și să-mi smulg câte una, s-o adulmec… Atât cât mă mai țin oasele! Să nu rămân înțepenit! îmi răspunde tata trasând ușor un zâmbet într-un colț al gurii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s