Mi-am strâns genunchii…

Mi-am strâns genunchii la marginea lumii. Și m-am aplecat încet spre pământ. Cu ochii închiși l-am mângâiat. L-am mirosit. Mirosea a oameni. A oameni goi… Apoi, mi-am rezemat pleoapele de umărul timpului. Dădea s-alunece, hoțomanul… -Stai, timpule! -De ce fugi ?! -De ce te-mbraci în grabă cu speranțele mele? -Îndură-te și mai lasă-mi din ele… […]

Citeşte mai mult