Mi-am strâns genunchii la marginea lumii. Și m-am lăsat încet la pământ. Cu ochii închiși l-am mângâiat. L-am mirosit. Mirosea a oameni. A oameni goi de cer și soare, de lună și stele. Mi-am rezemat pleoapele de umărul timpului. Dădea s-alunece, hoțomanul…

-Stai, timpule!

-De ce fugi ?!

-De ce te-mbraci în grabă cu speranțele mele? -Îndură-te și mai lasă-mi din ele…

Ce vis hoinar este viața! Iar noi, uităm! Uităm s-o mărunțim în secunde! Lăsăm clipele să ne ocolească. Strângem dorințele fir cu fir într-un mănunchi pe care îl vârâm iute într-o glastră de porțelan. Uităm că trecerea timpului o ciobește și usucă încet firele din ea… Uităm că suntem actorii unei piese peste care, în orice moment, poate să cadă cortina. Uităm că ne aflăm sub pantoful cu toc al nestematului timp. Ne deschidem larg umbrelele-n suflet ca să nu mai pătrundă soarele… Ne golim de iubire. Ne golim de frumos!

sursă foto: internet

4 Comments on “Mi-am strâns genunchii…

  1. Aș putea spune, didactic, că programarea inițială nu ne lasă. Nu ne aparținem până în jurul vârstei de cincizeci de ani. Suntem doar într-o isterică goană după compatibilități și, abia după ce ne-am combinat ADN-ul cu cele mai promițătoare rezultate, suntem sloboziți și putem vedea realitatea așa cum este ea.
    Abia atunci, timpul începe să curgă, implacabil, și pentru noi.
    🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Mi-am strâns genunchii… — Oglinda sufletului meu – Mihail stories

Lasă un răspuns la Mihail Toma Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: