Dacă timpul…

Dacă timpul mi-ar da o pagină, aș scrie pe ea tot ce n-am trăit…

Dacă timpul mi-ar da ochii lui, m-aș întoarce în trecut și-aș privi în fiecare secundă…

Dacă timpul mi-ar da brațele lui, le-aș întide și-aș cuprinde fiecare clipă…

Dacă timpul mi-ar da haina lui, aș pune-o într-un cufăr. Și-aș scoate-o doar atunci când vântul m-ar năpusti și-ar apăsa aprig peste rănile mele…

Dacă timpul mi-ar da inima lui, aș respira cât mai adânc…

Dacă timpul mi-ar da tâmpla lui, mi-aș rezema fruntea de visuri și Soare…

Dacă timpul mi-ar da tălpile lui, m-aș opri.

Și aș fi.

sursa foto: internet

Mulțumesc!

Știi? Auzisem că îți dădeai coate, spunându-le tuturor că n-am să pot…

Auzisem că mă diagnosticai pe unde aveai ocazia, cu incapacitate și neputință…

Auzisem…

însă, am tăcut. Cum tac pietrele în bătaia ploii… De fiecare dată, te-am privit fix în ochii tăi mărunți la fel ca înainte. Adeseori îmi schițai un zâmbet sub care mijeau spinii… Iar eu, căutam mereu să-i acopăr cu crini albi. Odată, mi-ai întins brațele și m-ai cuprins lângă tine… Devenisem confuză. Aproape, credeam că eu am greșit. Mă simțeam vinovată, crezând că eu sunt cea care s-a grăbit să judece din „auzite”. Până în momentul în care te-am auzit cu urechile mele. Mi-aș fi dorit ca în acel moment să fiu surdă. Să nu simt cum îmi intră în timpan atâția ghimpi…

Știi? Durerea te face să plângi. Uneori chiar să urli. Intră în tine galopând și apasă cu copitele pe toate organele. Până ajunge în suflet. Și oricât de mult ți-l zdrobește, îl vindecă și-l recompune Dumnezeu! Pentru că El e iubire!

La început, am crezut că te urăsc. Apoi mi-am dat seama că nu pot urî un om care-și caută însetat dezamăgirile și neputința în mine. Astăzi, nu pot decât să-ți mulțumesc. Datorită ție am descoperit cât de mult Pot!

Pe strada Speranței…

O seară de decembrie. Ora 20:30, București, aproape de strada Speranței. Afară, ceață densă și frig. Foarte frig. Ici-colo, în lumina farurilor de la mașini se întrezărea instalarea unei burnițe relativ liniștite. Mergeam grăbită pe stradă. Cu capul acoperit de gluga gecii, abia dacă mai puteam să mă întorc în lateral, ca să mai văd câte ceva…

De departe, se distingea un fel de tarabă, deasupra căreia stăteau așezate felurite obiecte. M-am apropiat. În fața mea stăteau niște ghete nu prea groase, care încălțau picioarele unei femei gârbovite de frig. Stătea ghemuită, învelită cu o pătură subțire și acoperită în jurul gâtului cu un fular, care-i ascundea jumătate de față. Era sucită într-o parte, cu capul aplecat pe peretele clădirii lângă care își așezase mica comoară. Pe măsuța improvizată erau expuse spre vânzare cărticele mici, bisericești: acatiste. Nu erau noi. Cel mai probabil, făceau parte din colecția personală a vânzătoarei. Fără să-mi ceară ceva, am întins mâna și i-am dăruit cât am avut la mine. Mi-a zâmbit blajin. Abia atunci am zărit chipul frumos conturat al unei bătrâne, din ochii căreia scânteia lumină, pe-o stradă îngustă, unde părea că s-au adunat laolaltă toate speranțele… N-am vrut nimic în schimb. Primisem atât de mult…

Și, mâna neîntinsă, în sufletul căreia stau scrise povești nespuse, n-are nevoie de pomană. Are nevoie de iubire. Atât.

De fiecare dată când Dumnezeu îmi scoate în cale oameni deosebiți, îmi place să iau de la ei, bucăți de frumos și iubire! 💖

Iubește, iartă și dăruiește!

În biserici, oameni mulți. De-o parte și alta, capete plecate. Smerenie. Priviri încețoșate de lacrimi și poduri de palme sprijinite în pământ. Mătănii. Semnul crucii întins din cap până la tălpi. Deasupra, în raze de lumină, îngeri roind. E atât de frumos să-L simți pe Dumnezeu în tine! Oamenii Îl caută în colțuri de biserici, în preoți și-n slujbe. În sfintele moaște și-n icoanele făcătoare de minuni! Cu siguranță este în toate! Peste tot este. Nimic nu-i fără El. Însă, omule, ai uitat ce-i mai important: caută-L mai întâi în inima ta! Îl vei găsi în faptele bune, în vorbele pline de blândețe și bunătate, în brațele care se-ntind pentru a îmbrățișa și a oferi, în sinceritate și bucurie. Dumnezeu e iubire! Acolo unde e iubire, acolo e și El. Nu-și va nota niciodată în caietul vieții de câte ori ai călcat într-un lăcaș sfânt sau în ce zile te-ai flămânzit postind, ci-și va nota cât de mult ai putut să iubești oamenii, animalele, păsările, natura și …viața.

Iubește, iartă și dăruiește! 👈aici locuiește Dumnezeu!

Nu. Nu-ți mai strânge iubirea…

Nu. Nu-ți mai strânge iubirea în pumnii tăi mici! N-o conserva ca pe un bun care îți aparține. Iubirea adevărată n-are limite și nici margini. Își înalță aripile și zboară în înalt precum un pescăruș în largul mării… Ajunge când vrea, deasupra norilor. Uneori și dincolo de ei. Nu se izbește de umbre și nici nu obosește. Iubirea adevărată este cât Cerul și Pământul. Nu se strânge și nici nu se divide. Are brațe de înger și ochi de copil. Iar în picioare poartă pantofi din speranțe. N-are nici ziduri. Ori mări, munți sau oceane. Iubirea adevărată are inimă. Atât.

2020, bine ai venit!

2020, bine ai venit!

Uite, vezi, am brațele întinse! Hai, îmbrățișează-mă! Te iubesc! Calcă-mi în înimă cu iubire și rostogolește-mă în cât mai multe visuri! Pune-mi în vârful degetelor razele! Ca să pot creiona litere rotunde și înalte. Să le pot zugrăvi în peisaje azurii încărcate de Cer și Lumină. Sub pașii mei, așterne-mi curajul! Nu, nu vreau să-l calc! Să nu mă-nțelegi greșit. Vreau doar să stea întreg și nevăzut! Să-mi fie un fel de piedestal sau toc care mă înalță… În privire, pune-mi… Gata, știu! Pune-mi, Soarele! Să-mi răsară falnic în caz de vijelii și ploi. Iar în suflet, lasă-mi toată iubirea! Acolo sunt eu și Dumnezeul meu! Acum c-ai înțeles, intră-mi în casă, prieten bun! Pune-ți paltonul în cuier, iar pantofii, lasă-i la ușă, te rog! La mine-n suflet, se intră plin de iubire și se merge desculț…

Un an plin de sănătate, inspirație și bucurie! La mulți ani! 🤗❤️

sursa foto: arhiva personală