Mulțumesc!

Știi, auzisem că îți dădeai coate, spunându-le tuturor că n-am să pot…

Auzisem că mă diagnosticai pe unde aveai ocazia, cu incapacitate și neputință…

Auzisem…

însă, am tăcut. Cum tac pietrele în bătaia ploii… De fiecare dată, te-am privit fix, în ochii tăi mărunți, la fel ca înainte. Adeseori îmi schițai un zâmbet sub care mijeau spinii… Iar eu, căutam mereu să-i acopăr cu crini albi. Odată, mi-ai întins brațele și m-ai cuprins lângă tine… Devenisem confuză. Aproape, credeam că eu am greșit. Mă simțeam vinovată, crezând că eu sunt cea care s-a grăbit să judece din „auzite”. Până în momentul în care te-am auzit cu urechile mele. Mi-aș fi dorit ca în acel moment să fiu surdă. Să nu simt cum îmi intră în timpan atâția ghimpi…

Știi, durerea te face să plângi. Uneori chiar să urli. Intră în tine galopând și apasă cu copitele pe toate organele. Până ajunge în suflet. Și oricât de mult ți-l zdrobește, îl vindecă și-l recompune Dumnezeu! Pentru că El e iubire!

La început, am crezut că te urăsc. Apoi mi-am dat seama că nu pot urî un om care-și caută însetat dezamăgirile și neputința în mine. Astăzi, nu pot decât să-ți mulțumesc. Datorită ție am descoperit cât de mult Pot!

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s