Uneori, curgem…

Uneori, brațele noastre curg. Și-ajung până-n străfundul inimii. Se răsucesc și scormonesc prin grămezile mari de doruri. Se-nghesuie și împing. Până reușesc să acopere cu palmele făcliile care ard.

Uneori, ochii noștri curg. Și-ajung până-n străfundul pământului. Se amestecă cu izvoarele și devin ape curgătoare acolo unde munții stau cu fruntea lipită de Soare.

Uneori, picioarele noastre curg. Și-ajung până-n străfundul pădurilor. Se-amestecă cu trunchiurile copacilor, cu ploile și vântul.

Uneori, curgem cu totul.

Curgem în timp, în soare, în pământ.

Curgem printre secunde. Printre ieri și azi. Printre tot și nimic.