Uneori, brațele noastre curg. Și-ajung până-n străfundul inimii. Se răsucesc și scormonesc prin grămezile mari de doruri. Se-nghesuie și împing. Până reușesc s-acopere cu podul palmelor făcliile care ard.
Uneori, ochii noștri curg. Și-ajung până-n străfundul pământului. Se amestecă cu izvoarele și devin ape curgătoare acolo unde munții stau cu fruntea lipită de Soare.
Uneori, picioarele noastre curg. Și-ajung până-n străfundul pădurilor. Se-amestecă cu trunchiurile copacilor, cu ploile și vântul.
Uneori, curgem cu totul.
Curgem în timp, în soare, în pământ.
Curgem printre secunde. Printre ieri și azi. Printre tot și nimic.
Mozaic de gânduri 