Lună: martie 2020

Abia acum…

Abia acum Îl căutăm pe Dumnezeu…Abia acum ochii nostri ni s-au deschis în suflet…Unde am fost până acum?Prin ce amurguri ne-am rătăcit nemaivăzând apusul, cerul înstelat și brațele copacilor?Prin ce răsărituri am ațipit nemaiauzind ciripitul păsărilor și foșnetul frunzelor?Prin ce castele de lut ne-am ascuns de ochii aurii ai Soarelui?Prin ce zăpezi am spulberat râsetele copiilor?Prin ce grămezi de timp ne-am vârât sentimentele și … Citește mai mult Abia acum…

Cred cu tărie

Cred cu tărie că tot ce se-ntâmplă nu-i niciun sfârșit al lumii. E sfârșitul a ceea ce am fost noi, ca oameni. Și tot ce se întâmplă e o mare lecție pentru fiecare dintre noi. Nimic nu vine la întâmplare și nimic nu pleacă fără să lase urme.Dacă mai ieri spuneam că nu e timp, de astăzi, uite că e! Și înainte era, dar … Citește mai mult Cred cu tărie

Nici nu știu…

Nici nu știu dacă să mai mă uit la știri. Deși, din păcate, asta e realitatea. Exagerată sau nu. Parcă suntem cu toții pe vaporul Titanic și trăim scena aceea în care acesta se izbește de aisberg, oamenii sunt speriați, dar formația de pe navă cântă… Știu, sună grotesc ce spun , dar vă mărturisesc sincer că asta am simțit în momentul în care … Citește mai mult Nici nu știu…

Așteptăm…

Sfârșit de martie, anul 2020. Azi-noapte a nins. Ici-colo se zăresc rătăciți câțiva fulgi de zăpadă. E frig. Copacii tremură. Vântul parcă țipă la noi. Nici Cerul nu-i prea liniștit. Când e bleu, când e gri, în funcție de cum își deschide Soarele ochii… Pământul e sticlos și rece. Ca și cum lacrimile i-au înghețat pe obrajii palizi… Noi stăm în casă. Speriați. Înveliți … Citește mai mult Așteptăm…

Dacă ar fi s-o iau de la capăt

Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș merge pe aceeași cărare. Și nu m-aș mai opri în loc la fiecare bolovan ivit sub talpa mea. L-aș sfărâma încet cu călcâiul și-aș continua… Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș pune pe sufletul meu o haină. Impermeabilă și foarte groasă. Îmbrăcat bine, nu s-ar mai uda și nici înfrigura din cauza … Citește mai mult Dacă ar fi s-o iau de la capăt

Când…

Când strigi în gura mare că ai făcut un bine unui om, să știi că n-ai făcut. Strigătul tău este de fapt un strigăt de atenție. Cauți să te lauzi, arătând lumii cât de prețios și însemnat ești tu. Află că nu ești. Binele se face-n liniște. Nu se țipă, nu se face auzit. E de-ajuns să-l știe Bunul Dumnezeu. Când zbieri cât te … Citește mai mult Când…

E liniște

E liniște acum. O liniște care ne așază pe-un scaun înalt, în inima noastră. Și ne saltă privirea spre Cer. Nu demult călcam pe-un pământ de gheață, iar în picioare purtam patine. Ne strecuram cât mai repede pe lângă tot. Pe lângă cei dragi, pe lângă propria viață… Adeseori înfășuram clipele într-o pătură pe care o azvârleam într-un colț. Schițam în grabă un zâmbet … Citește mai mult E liniște

Iubirea nu bate la ușă (fragment)

Dacă l-am iubit?! … Oh, Doamne, mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată… Știi, când iubești, îți pierzi identitatea. Nu, nu-ți da seama. În fiecare zi te minți. Te minți că poți renunța în orice moment la el și la tot ce-i aparține. Dar de fapt, nu poți… E ca un drog. Odată instalat în tine când pleacă intri într-un fel de sevraj… Începi … Citește mai mult Iubirea nu bate la ușă (fragment)

Epidemie de….răutate

Se-ntâmpla deseori în vacanțe să-l aud spunându-i bunicii: <<Bătrâno, dacă mă îmbolnăvesc, să nu mă duceți la spital! Eu vreau să mor în căscioara mea!>> O vorbă veche, românească, perpetuată de-alungul timpului… O vorbă spusă de bunicul, care mă duce cu gândul la ceea ce se întâmplă astăzi. La românii care vin din străinătate în țara lor, la “căscioara” lor. Iar unii dintre noi, … Citește mai mult Epidemie de….răutate

Coronavirus…

Mă uit în jur și vă mărturisesc sincer că nu mi-e frică de acest virus. Mi-e frică doar de oamenii care îl au deja instalat în minte și-n inimă. Mi-e frică de tanti X , care ar putea să mă dărâme în supermarket pentru o sticlă de ulei. Sau de nenea Y, care și-ar băga ceva… dacă nu mă dau la o parte să-și … Citește mai mult Coronavirus…

Despre rănile sufletului…

În nemărginirea asta a vieții, se spune că timpul vindecă orice rană. Aș spune că n-o vindecă, o lasă în urmă, mereu pansată, undeva într-o încăpere și închide ușa… O ușă fragilă cu zăvor șubrezit, gata oricând să se deschidă la cea mai mică adiere de gând. Aș spune că niciun pansament nu-i țesut din atâta iubire încât să poată vindeca o rană pe-a … Citește mai mult Despre rănile sufletului…

Fate, baby! Fate!

Facebook. Cerere de prietenie. El, serios, “țiplat” din cap până-n picioare, cu funcție importantă în stat, poartă în poza de copertă toată familia. Nimic deranjant. Ba chiar, admirativ. Aparent oameni ok. Soția n-are zâmbet în poză și nici el. Doar copiii. Îmi spun că-i om serios și-i accept cererea. La câteva minute, primesc mulțumiri. Răspund la rându-mi politicos. Că na, așa am învățat acasă. … Citește mai mult Fate, baby! Fate!