Fate, baby! Fate!

Facebook. Cerere de prietenie. El, serios, “țiplat” din cap până-n picioare, cu funcție importantă în stat, poartă în poza de copertă toată familia. Nimic deranjant. Ba chiar, admirativ. Aparent oameni ok. Soția n-are zâmbet în poză și nici el. Doar copiii. Îmi spun că-i om serios și-i accept cererea. La câteva minute, primesc mulțumiri. Răspund la rându-mi politicos. Că na, așa am învățat acasă. El se întinde de parcă i-aș fi oferit în cererea de prietenie, o canapea. Împachetează cuvinte admirative pe care le răsucește și le umflă ca să fie cât mai convingător. În fiecare zi, din ce în ce mai mult. Poezii, melodii, declarații. Urmate de-o invitație la cafea în spatele căreia, ar fi stat doar “schimburi de opinii”, chipurile. Nimic nevinovat, cică. Zice el. Eu îi răspund sugerându-i să-și invite soția.🙄 În tot acest timp am privit îndelung șiretenia lui. Ba că sunt atât de frumoasă și s-a îndrăgostit, ba că sunt așa specială de nu poate să doarmă… ș.a.m.d. Oi fi eu blondă, dar îs vopsită. 🙃 Vrăjeli ieftine. Un fel de Pinocchio contemporan. Sau un Harap-Negru, să zicem…😊 Cu soția “în spate”, încerca să mă “ia în brațe” și pe mine. Și cine mai știe pe câte. Nu-i era deloc teamă. De fapte, de Dumnezeu. Nu conta că eu eram la fel de căsătorită ca și el. De altfel, de modă veche, după spusele lui. Prea insistam cu căsătoria asta… Nu i se mai întâmplase până la mine să fie refuzat. Și nici să primească atâtea observații și reproșuri. Drept pentru care, m-a blocat înainte s-o fac eu. Ca-ntr-o ceață groasă s-a pierdut îndrăgosteala și toate cele… Ce să zic…Fate, baby! Fate!😉