Epidemie de….răutate

Se-ntâmpla deseori în vacanțe să-l aud spunându-i bunicii: <<Bătrâno, dacă mă îmbolnăvesc, să nu mă duceți la spital! Eu vreau să mor în căscioara mea!>> O vorbă veche, românească, perpetuată de-alungul timpului… O vorbă spusă de bunicul, care mă duce cu gândul la ceea ce se întâmplă astăzi. La românii care vin din străinătate în țara lor, la “căscioara” lor. Iar unii dintre noi, avem buzunarele doldora de pietre și le-aruncăm în ei… Credeți că pleacă cineva în străinătate de “gras” și prea mult bine? Vă spun eu că nu. Mama mea a fost plecată mulți ani. Sora mea, la fel. Încă este. V-ați întrebat vreodată, voi ăștia, care aveți în vârful degetelor noroi și vă ștergeți pe ei, cât de greu este să înduri umilința străinilor și dorul de familie?! Dorul care te secătuiește și te macină până-n măduva oaselor… Sunt români. Sunt speriați. Sunt panicați. Unde să vină dacă nu în țara lor?! De ce ne comportăm ca și cum ar fi/ am fi niște străini?! Dacă printre ei, ar fi fost mama, sora, fratele sau oricine din familia noastră, tot așa am fi reacționat?!!
Știu că mai sunt și unii inconștienți! Sunt unii, dar nu toți!
E atât de ușor să punem etichete și să judecăm!
E atât de ușor să ne-aruncăm gunoiul din suflet într-alte suflete…
Niciun virus nu mă-ngrozește atât de tare cum mă-ngrozește răutatea asta… din noi! 🙁