Abia acum…

Abia acum Îl căutăm pe Dumnezeu…
Abia acum ochii nostri ni s-au deschis în suflet…
Unde am fost până acum?
Prin ce amurguri ne-am rătăcit nemaivăzând apusul, cerul înstelat și brațele copacilor?
Prin ce răsărituri am ațipit nemaiauzind ciripitul păsărilor și foșnetul frunzelor?
Prin ce castele de lut ne-am ascuns de ochii aurii ai Soarelui?
Prin ce zăpezi am spulberat râsetele copiilor?
Prin ce grămezi de timp ne-am vârât sentimentele și visurile? Sub ce ghete înalte am dosit iarba și-am îngropat roua?
Cum am fi înțeles, oare, că brațele Lui erau mereu întinse spre noi, dar noi orbisem…
Cum am fi înțeles că ajunsesem prizonierii unei vieți fade, trăite în stres și-n grabă?
Cum am fi înțeles că din cele mai frumoase clipe trebuia să ne zidim o casă în inima noastră?
Cum am fi înțeles, ce înseamnă de fapt, fericirea?!

Abia acum…
Am înțeles.

9 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s