Vreau să țipi, timpule!

Câteodată, îmi așez bărbia în palme și te cert, timpule! Știi de ce? Sunt mereu necăjită că nu-ți aud zgomotul făcut de tocurile tăioase de la pantofi. Treci mereu prin fața casei mele fără ca să te faci auzit. Aflu abia atunci când deschid odaia și zăresc urmele tale înfipte adânc în pragul din sufletul meu. Eu nu știu de ce tăci mereu și nu-ți strigi cât mai tare secundele… Pesemne, că-n sacul din cârca ta ai îndesat Soarele și Luna, și-atunci poate c-aș putea să te-nțeleg… N-ai cum să te oprești. N-ai cum să străbați viața fără zi și noapte. Uneori, ești atât de grăbit și-abia dacă-mi mai oferi câteva clipe… Eu știu că fiecăruia dintre noi ne-ai pus la naștere câte un ceas în inimă. La unii, se mai aude și-acum minutarul sub geamul aburit de anotimpuri. La alții, demult a stat în loc secundarul… Acum, îmi înțelegi supărarea? Vreau să țipi, timpule! Să zbieri cât mai tare în frigul din noi…

2 gânduri despre „Vreau să țipi, timpule!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s