Dragul meu timp…

Dragul meu timp, te-aș fi rugat să-mi păstrezi într-un buzunar de-al tău, un secret.
Te-aș fi rugat să-mi ții în el împachetate dorințele.
Te-aș fi rugat să-mi ții chiar și-un Curcubeu…
Ți-aș fi cerut toate astea doar până când reușeam să trec podul. Cum, care pod? Podul Visurilor. Un pod peste care ar putea trece orice suflet. Este zidit din cărămizile tale… N-ai cum să nu-l știi! Iar distanța de la un capăt la celălalt, ai numit-o Speranță. Ți-ai amintit acum? Eh, uite, ți-ai amintit! De multe ori mă-ntreb din ce le-ai făcut. E-atât de ciudat… Sub pașii unora, cărămizile tale cad una câte una. Sub pașii altora, sunt zid până la sfârșit. Probabil că mersul contează. Nicidecum ce purtăm în picioare.
Dragul meu timp, te-aș fi rugat…
Dar, am ales să tac atunci când am aflat că te prind ploile, tu te schimbi de hainele pline de apă și uiți de tot ce-ai pus în buzunare… chiar și de Curcubeu!