Câteodată, fericirea stă la colțul străzii. Își scoate apă cu găleata din fântâna satului. Trage însetată de lanțul coborât în ea și bea apă direct din găleată. Soarbe cu poftă fiecare înghițitură. Apoi se sprijină la întâmplare de gardul unei case. Și stă. Ațipește în bătaia Soarelui, sub copacii umbroși iviți ici-colo… De multe ori, o trezește ploaia. Picăturile mari și reci o gonesc să deschidă zăvorul porții . Altfel, ar dormi mult și bine…
Câteodată, fericirea pleacă singură. N-are o direcție precisă. Se-oprește acolo unde a stat vântul. Sau au plâns norii.
Câteodată, fericirea plânge. Fără s-o vadă nimeni. Își pleacă fruntea-n palme și își adună fiecare lacrimă. Le strânge picătură cu picătură și i le dă Soarelui. Știe că doar el le poate da nopții, ca mai apoi, să le transforme în muguri de stele.
Câteodată, fericirea stă la pândă. Vine și te prinde grăbită de mână. Până apuci să-ți dai seama, a plecat! Așa e ea. Ca un vis. Când crezi c-o ai, vin zorile și-ndată te-ai trezit…

7 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s