Către tine, mamă…

Mamă, spune-mi că sunt bun și-am să fiu!
Mamă, spune-mi că pot și voi putea!
Spune-mi că sunt deștept și-am să fiu!
Spune-mi că-s priceput și voi fi!
Spune-mi, mamă…
Eu sunt aluatul pe care tu îl modelezi!
Nu mă critica ori de câte ori greșesc! O să cred că-s un om prost care greșește mereu și-o să-mi fie teamă să intru în lupta asta, numită Viață, mamă!
Nu mă critica de fiecare dată când nu reușesc să fac ceva! Se va-ntâmpla o dată, nu niciodată! O să cred despre mine că sunt un om neputincios pentru că tu mi-ai repetat mereu asta!
Nu-mi pune în mâini, telefonul sau tableta, ca să nu mai fac gălăgie și să stau într-un colț, retras și cuminte! O să-nțeleg că trebuie să fiu mereu tăcut, iar bucuria mea se află-n obiecte și nu în jocurile copilăriei…
Nu-mi scoate ochii că nu-s la fel de bun la școală ca alții! Pentru că eu n-aș putea, mamă, să-ți spun că tu nu ești la fel de bună ca alte mame! Nu mă lua în brațe imediat cum plâng! Lasă-mă să-nțeleg de ce plâng! Dacă faci asta tot timpul, eu o să caut la fiecare om din viața mea o batistă care să-mi șteargă lacrimile pentru că n-am învățat că trebuie să-mi port la piept propria-mi batistă!
Îmbrățișează-mă mereu, mamă!
Brațele tale îmi vor da încredere și putere!
Nu-mi mai spune că nu știu să aleg singur! Pentru că știu! Uite, te-am ales pe tine ca să-mi fii mamă, și ești cea mai bună alegere!