
O zi obișnuită de vară, 2019. Pentru că era vineri, fulgerător mi-a trecut prin cap c-aș putea să merg la biserică, biserica aflându-se cam la 20 de minute de mers pe jos. Și-am mers. Împreună cu fetița mea cea mare. Afară, un aer cald, însă nu atât de cald ca-n alte zile. Cerul era de-un senin briliant, cum îmi place mie să-i spun… Odată ajunse, participăm și noi la finalul slujbei. Mulțumitor, decât deloc… (ne-am încurajat noi) . Apoi am ieșit în curtea bisericii și ne-am așezat pe-o bancă îmbrăcată în flori, la propriu. Stăteam amândoua, una lângă alta și nu mai știu de ce râdeam… Din senin, de pe partea cu locul în care se-aprindeau lumânările, apare o doamnă cu o basma pe cap, rotunjoară la față, îmbrăcată simplu, care își întinde mâna și ne dăruiește două cărți. “Să vă fie de folos! Doamne-ajută!” și s-a dus… Iar noi, tare mult ne-am bucurar de dar! Se spune că nimic nu-i întâmplător. Că Dumnezeu lucrează prin oameni… Să fi vrut Preabunul să-mi transmită un mesaj?! Se prea poate… Probabil că din jurnal ar trebui să studiez și sa-nțeleg tumultul altor suflete, tumult care și pe mine mă zguduie de multe ori… Și-ar trebui să mă accept și să mă iubesc. Așa cum sunt. Fără să mă mai judec cum se întâmplă adeseori, atât de aspru… Iar din cealaltă carte, poate c-ar trebui să conștientizez că, deși am fost dezamăgită și trădată de multe ori, există și oameni aleși(Sfinți) pe pământ… Oameni buni care au făcut și fac minuni. Care ne apără și ne protejează de-alungul vieții.


Frumoase daruri! Daca nu ar exista si sfinți printre noi, multi dintre ei neștiuți si nevăzuți, cred ca n-am mai exista ca specie. Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa este! Doamne ajută!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intr-adevar nu exista nimic intamplator, totul are un scop. Iar unii oameni stiu sa daruiasca din suflet. O seara frumoasa!
ApreciazăApreciază