Prietenei mele…

Sursa: internet

Cândva oferisem un loc în căsuța din inima mea unui om, considerandu-l prieten foarte bun. Și l-am găzduit oferindu-i bucăți din emoțiile si trăirile mele, tot ce aveam mai bun ascuns acolo în sertarele din sufletul meu…

I-am fost alături la fiecare lacrimă. Consideram că prietenia adevărată e aceea în care nu se spune niciodată nu pot, ci trebuie pentru că simt…

Consideram că cel mai bun pansament al durerii este întotdeauna prezența cuiva drag, în cazul de față, al prietenei mele… Să fie acolo, lângă tine, să-ți adune lacrimile în palme, ca mai apoi, să le transforme în mănunchiuri de stele…

Speram că hainele iubirii le voi găsi întotdeauna agățate în cuierul din sufletul ei .

Consideram din păcate, doar eu…

Am aflat asta într-o zi. Când timpul a scăpat în pragul meu un moment vulnerabil, aș spune. Atunci, prietena mea nu mai era nicăieri. Dispăruse… Ca puful de păpădie izgonit de strigătul vântului…

Draga mea…

de vei mai vrea vreodată să mă cauti, mă vei gasi. Știi unde? În acelasi loc în care te-am gasit si eu când am avut nevoie de tine…