Uneori…

Uneori aleg sa-mi fac ceai din cuvinte pe care să-l sorb in tăcere. În tăcerea gândurilor mele. M-aplec apoi peste timp și cotrobăi prin grămezile vieții. Uneori caut deasupra, alteori scormonesc pân’ la fund… Am găsit într-o zi o fetiță. Ținea în mâini un buchet cu fire de visuri. Se plimba agale pe străzi. Am chemat-o lângă mine și-am privit-o îndelung. N-avea stare. Se răsucea în piruete dansând. Deodată s-a oprit în loc și privindu-mă fix , mi-a zis:

– Firul de vis, costă, domniță, dacă doriți!

– Eu știam că-i gratis! Nu am bani. I-am răspuns cu un glas gâtuit…

– Nici nu trebuie! Încrederea și Speranța! Ăsta-i costul! Încrederea în dvs că puteți și Speranța că veți reuși! Aveți?

Am privit-o uimită… Parcă toate vorbele îmi înghețase în vene. Mi-am lăsat în jos privirea și mormăind încet, am răspuns:

-Nu, nu am! Sau ce am, e prea puțin…

-Hai, întinde palma, acum ți le dau gratis, însă data viitoare, plătești!

Și s-a dus…fetița cu firele de visuri…!