D-ale vieții…

El, însurat. Ea, măritată. El și ea, împreună când pot. Cică se iubesc. Mult de tot. Mă face să râd… Ce prostie! Ce minciună! Ce iubire-i aia care merge s-o porționezi în bucăți? Pe ea/el îl iubesc atât. Pe soție/soț, atât. Și așa mai departe… Iubirea nu poate fi tăiată ca și cum ai tăia o pâine și împarți feliile… Iubirea e întreagă. Când tai din ea, suferi. Devii un schilod. Un ciung. E ca și cum ai tăia din tine un sfert dintr-un picior sau jumătate din mână. Cum să poți dormi liniștit pe perna ta, știind că ea/el este lângă altcineva? Când într-adevăr iubești, n-ai cum! Viscolul din suflet, nu te lasă! Te poartă de nebun prin iarna geroasă și grea din inima ta! Și, te rog, nu-mi spune că el nu-și iubește soția! Gândește-te că stă și împarte aproape tot cu ea! Și, încă ceva! Nu o înșală cu tine pentru că tu ești mai frumoasă, mai deosebită, mai nu știu cum… Nu! O înșală cu tine doar pentru că tu ești alta. Pân’ apare o altă Alta… Ah… și când el se plictisește și pleacă, nu mai da vina pe Dumnezeu! Că-i de vină soarta, că nu știu ce… Dumnezeu, sigur n-a fost la prima voastră întâlnire… Dacă ar fi venit, acum ați fi fost împreună.