Uneori, trebuie…

Uneori, trebuie să punem lacăt porților care nu ne mai primesc înăuntru…
De fiecare data când ni se va închide o ușă, Dumnezeu ne va deschide alta, pentru că doar El știe cum suntem cu adevărat…
Uneori, trebuie să renunțăm la oamenii care ne-au pus în suflet cuvinte ciobite. Ce-i deformat, nu se mai poate explica, nu se mai poate povesti…
Uneori, trebuie să uităm traseul cărărilor care ne-au vârât sub tălpi bălți mlăștinoase. Știindu-i deja pământul, depinde doar de noi spre ce poteci ne îndreptăm pașii…
Uneori, trebuie să tragem obloanele peste auriul soarelui din noi în fața ochilor care aleg să ne privească cu întunericul nopții…

2 gânduri despre „Uneori, trebuie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s