În poveștile mele

Sursa foto: internet

În poveștile mele, toți oamenii sunt buni.

Sunt plini de Cer și Soare. De lună și stele.

Sunt fluturi care mângâie florile din sufletul meu.

Sunt izvoare lângă care mă opresc și din care beau însetată apa cunoașterii…

Sunt stâlpi înalți de care mă rezem atunci când drumu-i mai anevoios și lung…

Sunt picături de rouă care se preling pe buzele mele uscate…

Sunt brațe întinse care mă cuprind.

Sunt făclii ce stau aprinse în orice noapte a vieții.

Sunt prieteni. Sunt îngeri. Și sunt …doar în poveștile mele…

Povești de viață.

Sunt unele povești de viață pe care le-ai lăsat în urmă. Altele, parcă-ți stau cățărate de suflet. Arunci cu bucurii în ele, sperând că se vor desprinde și vor cădea în traista de pânză a timpului. Însă, nu. Orice fel poveste, orice fel de întâmplare, lasă urme …

Sunt alte întâmplări din care vrei să ieși. Și nu pentru că ai vreo aroganță a inimii, ci pur și simplu, pentru că nu te identifici cu personajele sau cu subiectul lor. Îți răscolești tot sufletul cu întrebări dubitative, ca mai apoi să-ți găsești singură răspunsurile în trăiri…