“Distinsa doamnă”

„Distinsa doamnă” nu te întreabă niciodată ce profesie ai.

Nu-și așază liniștită pantofii la ușă și bate încet ca vecina de vis-a-vis…

Nu-ți cere diplomele când își găsește vreu scaun și-n umbra timpului încă te mai privește…

Nu-ți numără trofeele împrăfuite de pe noptieră. Nici sacii cu grâu din magazie sau vitele pe care le-ai cumpărat de-alungul timpului cu-atâta trudă. N-o impresionează nici tablourile mari de pe peretele camerei cu copiii tăi, nici lacrimile fierbinți care ard obrazul de mamă. E nemiloasă și deseori hotărâtă. Din cap până-n picioare poartă negru. Și de cele mai multe ori, alege să vină ca vântul. Smulge și-nnegrește ce frunză vrea din copacul vieții…

„(Di)…stinsa doamnă” nu bate niciodată la ușă. Intră și fără să țină cont de nimic, încalță pe cine vrea cu pantofii ei. Apoi îi prinde de mâini și pleacă…