Despre iubire…

Lumina lunii îmi atârna în geam și-mi picura în suflet mii de stele. Nimic nu mai era la fel. Nici eu. Oare ar putea să explice careva, iubirea..?! Cine-ar găsi atâta bogăție de cuvinte ca s-o poată defini?
Iubirea este inefabilă… Vine pe furiș, intră-n suflet și nu mai pleacă niciodată. Doar se transformă. Trece treptat din stare lichidă în stare solidă luând forma sufletului în care-i pusă… Sau invers. În funcție de densitate, de formă, de timp... Iubirea n-are lățime ori lungime. Și nici n-atârnă la început. Se-ngreunează atunci când intră-n inimă. Acolo lăstarul crește și capătă trunchi. Apoi se-nalță și-nfrunzește ca un stejar semeț căruia nu-i mai pot fi scoase rădăcinile niciodată…