Am învățat să nu mai întreb niciodată oamenii cum mă văd.

Unii vor orbi dintr-o dată, alții se vor face că-s orbi.

Unii vor plăsmui defecte, alții vor îngropa calități.

Unii vor fi dezamăgire, alții vor fi plâns.

Unii vor purta în buzunarele inimii cel

puțin o piatră pe care s-o arunce în mine într-un moment vulnerabil.

Câțiva vor fi aceia care-mi vor pune pe cap coronițe din flori de speranță.

Câțiva vor fi aceia care poartă-n suflet Soarele și-s gata oricând să-mi ofere în dar mii de raze!

Câțiva…

Am învătat să-mi întreb sufletul ce fel sunt. El e cea mai curată oglindă! E singurul care nu orbește și nici n-are nevoie de ochelari ca să-mi spună cum sunt. Dacă acolo sunt bine, atunci și-n exterior voi fi bine!

Am învățat să-mi întreb mintea ce pot. Prin felul în care gândesc și trăiesc se află răspunsul!

Întotdeauna, adevărarele răspunsuri, se află în noi!