Am învățat să nu mai întreb niciodată oamenii cum mă văd.
Unii vor orbi dintr-o dată, alții se vor face că-s orbi.
Unii vor plăsmui defecte, alții vor îngropa calități.
Unii vor fi dezamăgire, alții vor fi plâns.
Unii vor purta în buzunarele inimii cel
puțin o piatră pe care s-o arunce în mine într-un moment vulnerabil.
Câțiva vor fi aceia care-mi vor pune pe cap coronițe din flori de speranță.
Câțiva vor fi aceia care poartă-n suflet Soarele și-s gata oricând să-mi ofere în dar mii de raze!
Câțiva…
Am învătat să-mi întreb sufletul ce fel sunt. El e cea mai curată oglindă! E singurul care nu orbește și nici n-are nevoie de ochelari ca să-mi spună cum sunt. Dacă acolo sunt bine, atunci și-n exterior voi fi bine!
Am învățat să-mi întreb mintea ce pot. Prin felul în care gândesc și trăiesc se află răspunsul!
Întotdeauna, adevărarele răspunsuri, se află în noi!
Mozaic de gânduri 
cool
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O postare interensanta! Multumim!🤗💖
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cât de frumos! Ar fi bine să învăţăm şi noi asta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, draga mea! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Avem nevoie din când în când de confirmarea lor(oamenilor) că suntem apreciați, iubiți, și mai ales acceptați. Deși spunem că nu ne pasă, uneori le vom căuta privirea să ne vedem reflectați în ochii lor. 🙂
ApreciazăApreciază
Așa este…🤗
ApreciazăApreciază
Daca te supara ca l-am preluat , il sterg, insa nu m-am putut abtine. Multumesc!
ApreciazăApreciază
Nu, deloc! Mă bucur că ți-a plăcut!🤗Mulțumesc și eu!
ApreciazăApreciază
Aveam nevoie să citesc asta, mulțumesc! 😇
ApreciazăApreciază