În inima mea, șoaptele stau de vorbă. Povestesc despre întâmplări și cuvinte. Unele mari, altele mici. Unele rotunde, altele subțiri. De pildă, șoaptele de astăzi caută să explice șoaptelor de ieri, de ce florile albe și dese din grădină s-au scuturat. De ce dimineața le-a găsit rătăcind pe pământ. Oare dacă n-ar fi venit dimineața… ?! rostește gânditoare cea de ieri.
Dar ce noapte e aceea fără dimineață!?
Ce viață-i aceea fără zorii ei?
Și ce clipă trecută mai vine înapoi?
Soarele vine, șoptește florilor culori și-apoi pleacă. Trimite noaptea ca să le vegheze cu ochii ei luminoși. Și uite cum florile albe stau acum cu brațele întinse pe pământ… Nu mai suflă miresme. Pentru că însăși viața e o șoaptă. A mea, a ta, a tuturor. Și ca-ntr-o șoaptă, dispare totul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: