Uneori, copilăria îmi stă pe genunchi și-mi șoptește despre viață… Îmi desenează pe obraji cerculețe mari pe care le colorează atent. Înainte s-așeze pensula, adună culorile de pe aripile fluturilor. Pe buze îmi scutură puf de păpădie. Mi-l lipește ținând apăsat cu vârful degetelor. Insistă acolo unde alunecă. Apoi sare coarda râzând în palmele mele.
Dă la vale amintirile peste tâmpla mea călie spunându-mi c-ar vrea să le aud. Căci prea am crescut și…le-am uitat.
O lacrimă dulce-amăruie mi se prelinge la colțul ochiului. Ea nu mi-o vede. O înlătur în grabă și-o ascund.
Ea încă cântă. Și dansează. Singură. Eu tresar și-o privesc. Și din când în când mă ridic, o strâng în brațe și o mângâi…
Mozaic de gânduri 
Frumoase cuvinte! Deși nu par multe, sunt atât de bogate, în… copilărie, și o reflectă în întreaga sa lume!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult! Zi minunată!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E bine sa pastram sufletul de copil…sau macar sa ne mai aducem aminte de el din cand in cand. Daca am face asta, multe lucruri rele nu s-ar intampla!
Te-am gasit plimbandu-ma prin blogosfera…fain blog 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc tare mult că ți-a plăcut!💖 Bine ai venit în Oglinda mea!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Copilaria este(aproape)intotdeauna frumoasa. Dar tu ai reusit in cateva cuvinte sa o faci si mai frumoasa.
Seara linistita, Vali!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult!🤗Seară frumoasă și ție!
ApreciazăApreciază
Emotionant! M-ai facut sa imi aduc aminte de clipele minunate traite in copilarie cand imi placea sa ma retag si sa ma joc singura in universul meu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur mult, Liliana!🤗😘
ApreciazăApreciază