Zi de vară. Zăpușeală. Emoții. Foarte mari emoții. Încredere, speranțe și visuri cât mai rotunde și cât mai înalte. Toate în noi. Și-n părinți. Cei de-atunci. Și cu siguranță în toți cei de astăzi, care au început susținerea probelor la examenul maturității: Bac-ul. Când ai 18 ani, ții Soarele în mâini. Te simți stâpânul propriului destin. Clipele n-au ceas, iar timpul parcă-i un ineluș pe care-l porți la degetul mic și pe care-l mai sucești din când în când în scop de anti-plictiseală. Ești zămislit din speranțe. Înalți zmeie viu colorate până în adâncul Cerului. Râzi. Ești nebun. Alergi desculț prin gropi burdușite de cioburi și praf. Nu ești atent. Te înțepi. Plângi. Din nou râzi. Dansezi confuz ținând în palme șiragul de mărgele al ploii. Ai griji mărunte și cernute. Sau deloc. Iar sufletul ți-e plin de licurici, de stele… Iubești. Doamne, și cum iubești…!
Anii trec, iar timpul trasează apăsat contururi. În privirea ta, în gândurile tale, în sufletul tău. Grijile vin de-a dura. Ce făceai atunci, nici ieri n-ai făcut, nici astăzi nu mai faci. Ori dacă faci, n-are deloc aceeași emoție. Și nici aceeași nuanță. N-are cum. Pentru că ce-i trecut, e bun trecut. Și niciodată nu se mai întoarce…

~Succesc tuturor celor care, săptămâna aceasta, dau Bac-ul!🤗

2 Comments on “Trăiri. Concluzii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: