M-am trezit de câteva ore. Ochii-mi stau ațintiți pe tavanul de deasupra patului meu. Aș arunca culori pe negrul nopții, dar nu pot. Încă nu pot. Încă mă ține strâns de mână. Și-l simt. Doamne, cum îl simt! Mi-apasă pe încheieturile degetelor până ajunge la oase. Și de-acolo se varsă în inimă apăsându-mi aorta cu pașii lui grei. Mereu vine flămând. Și de fiecare dată când ajunge-n mijlocul inimii se așază în capul mesei ca un rege și așteaptă să fie hrănit. Cu emoții, cu amintiri și lacrimi. Dacă n-apuc să-i dau eu, își ia singur. Nu așteaptă! Smulge de pe marginea inimii fâșii pe care le mărunțește în bucăți și le înghite. După ce se satură, pleacă, lăsând în urmă farfurii ciobite, golite de bucurii, de trăiri, de speranțe… Așa-i dorul meu. Are picioare de plumb și zâmbet întors…
Hei, de ce vrei să mă bagi în aceea stare?Că acum mă pun pe bocit!Și eu când plâng nu mă mai opresc….
Glumesc , atingi prin postările tale rezonanțe ale inimii mele.Erau zile când mă trezeam cu melodia ”Dorul”,cred că arde ceva și la mine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur mult că ajung să te sensibilizeze postările mele! Zi frumoasă și numai bine!
ApreciazăApreciază
Foarte frumos scrii Vali! Ai un suflet sensibil, imaginație si talent exact ceea ce-i trebuie unei bune scriitoare. Duminica placuta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O duminică frumoasă și ție!🤗
ApreciazăApreciază
Mulțumesc tare mult!💖
ApreciazăApreciază