Dorul meu

M-am trezit de câteva ore. Ochii-mi stau ațintiți pe tavanul de deasupra patului meu. Aș arunca culori pe negrul nopții, dar nu pot. Încă nu pot. Încă mă ține strâns de mână. Și-l simt. Doamne, cum îl simt! Mi-apasă pe încheieturile degetelor până ajunge la oase. Și de-acolo se varsă în inimă apăsându-mi aorta cu pașii lui grei. Mereu vine flămând. Și de fiecare dată când ajunge-n mijlocul inimii se așază în capul mesei ca un rege și așteaptă să fie hrănit. Cu emoții, cu amintiri și lacrimi. Dacă n-apuc să-i dau eu, își ia singur. Nu așteaptă! Smulge de pe marginea inimii fâșii pe care le mărunțește în bucăți și le înghite. După ce se satură, pleacă, lăsând în urmă farfurii ciobite, golite de bucurii, de trăiri, de speranțe… Așa-i dorul meu. Are picioare de plumb și zâmbet întors…

5 gânduri despre „Dorul meu

  1. Hei, de ce vrei să mă bagi în aceea stare?Că acum mă pun pe bocit!Și eu când plâng nu mă mai opresc….
    Glumesc , atingi prin postările tale rezonanțe ale inimii mele.Erau zile când mă trezeam cu melodia ”Dorul”,cred că arde ceva și la mine.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s