D-ale vieții…

Litoralul românesc. Miezul verii, ora 21.00. O vară diferită de celelalte. Cu nopți la fel de călduroase, însă cu zâmbete acoperite de măști. Ici-colo terase semipline. La umbra copacilor, lăutari de weekend ce cântă din când în când despre viață, iubire, neiubire. În fața mea un ospătar ia unui client comanda. Bâjbâie. N-are mai mult de 16 ani. E un copil/elev venit să muncească cât ține vara. Toată admirația mea! Până la urmă, cine-i mai priceput la început de drum…?! Clientul, mofturos, îi vorbește băiatului apăsat, uneori chiar restit. Băiatul tace ducându-și privirea mereu în jos. Pare timorat. Se retrage ținând în mâini pixul și carnețelul. “Barosanul” se răsucește la masă lăsând să-i curgă gramele de aur. Ceilalți meseni “de-ai lui” îl ascultă și râd. Un râset zgomotos, porcesc.
Doamne, ce sentiment de dezgust amestecat cu ură mă încearcă! Nimic nu-mi provoacă mai tare scârbă ca aroganța și prostia! Detest oamenii care cred că ceea ce au în exterior îi situează la înălțime. Singura înălțime care te face Om este cea din sufletul tău.

3 gânduri despre „D-ale vieții…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s