Eu nu te întreb

Eu nu te întreb nici cine ești și nici ce faci…
De ce m-ar interesa ceva care nu mă privește…?!
De ce-aș duce grija cuiva și nu pe-a mea?
De ce-aș pune lupa gândurilor mele peste faptele altora?
De ce-aș murdări când aș putea să curăț?
De ce-aș dărâma când aș putea să clădesc?
De ce-aș scobi în răni când aș putea să vindec?
De ce-aș strâmba când aș putea să îndrept?
De ce-aș decupa când aș putea șlefui?
Tu, judecătorule de vieți, de ce mă întrebi…?!
De ce stai la pândă și-ți înghiontești inima cu gânduri ascuțite?
Eu aleg să-mi trăiesc viața mea. Bună sau rea.
Tu de ce alegi s-o trăiești tot pe-a mea?
Vezi tu…
Dumnezeu n-a pus doar în buzunarele noastre legile Lui. Nu ni le-a scris pe-o hârtiuță pe care s-o mai scoatem din când în când și pe marginile căreia să mai subliniem un rând ori altul… Dumnezeu ni le-a scris în suflet. Doar că, mulți dintre noi, uităm. Și scotocim adesea doar prin buzunare…

Sunt un amestec

Sunt un amestec de râs și plâns. De bucurie și durere.
Sunt un amestec de a fi cu a avea. De primăvară și vară, de toamnă și iarnă.
Sunt un amestec de Cer și Pământ. De Soare și Lună.
Sunt un amestec de speranță și vis. De iarbă și rouă.
Sunt un amestec de alb și negru. De aer și pământ.
Sunt un amestec de flori și copaci. De râuri și lacuri.
Sunt un amestec de munți și câmpii. De vânt și ploaie.
Sunt un amestec de suflet și trup. De viață și moarte.
Sunt un amestec de iubire. De neiubire.
Sunt un amestec.