Îmi place să cred că iubirea are bun-simț

Iubirea n-are vârstă, se spune. Asa este! Nu are. Dar, îmi place să cred că are bun-simț. Mi-e greu să înțeleg oamenii brăzdați pe chip de grijile vieții, care uită că-n mulțime trebuie să ai, în primul rând, respect față de tine. Și-apoi față de ceilalți din jurul tău. Mi-e greu să te înțeleg, dragă doamnă, (după ten- bunică), de ce te strângi și te încolăcești toată pe domnul(bunicul…) pe șezlong ori pe cearșaf, la mare…?! De ce uiți vârsta pe care o ai?! Poate că-mi vei spune că nu-i treaba mea. Și, da! Ai dreptate! Nu e! Până într-un punct: acela în care, apare în peisajul estivalo-amoros, copilașii mei. E dizgrațios și jenant! Știu că nu-i deloc rușinos să iubești. Însă, îi rușinos felul în care o faci! Nu-ți acoperi vârsta cu straturi de prosteală și nu-ți îndesa în sertarele inimii ambalajele poveștilor de iubire închipuite. Decența-i o haină atât de frumoasă… Îmbrac-o ori de câte ori trebuie! Tinerețea-i doar una. Și s-a dus…! Bucură-te de viață și trăiește frumos! Dar, te rog, doamnă-bunică, nu mai uita să fii a vârstei pe care o ai! Dacă ceasul inimii ți-a rămas în urmă, aș zice să-i schimbi bateria…

Astăzi, inima mea…

Astăzi, inima mea e o riglă. Măsoară și trasează linii creând diferite forme geometrice. Ea hotărăște lungimea laturilor. De pildă, acum o oră, desenase un triunghi. Ciudat, nu? De ce să aleagă un triunghi cu trei brațe când există dreptunghiul cu patru brațe… N-am s-o trag la răspundere. Cum simte, așa desenează! De câteva minute a început să traseze linii paralele. Întruna. Doar ea știe de ce… Probabil că, astăzi, simte paralel. Ce bine! 🤭🙂

Norocul

Când eram copil mă tot întrebam ce înseamnă norocul. Tot auzeam pe mama spunând: eei, dacă nu-i și noroc, degeaba! M-am făcut mare și am așteptat să-l cunosc. Îl știam doar din auzite. În toată copilăria, mi-l imaginasem în multe feluri. Ba un fel de crai îmbrăcat în haine regești care trece prin fața curților și apasă pe zăvor doar acolo unde vrea el. Ba un prinț care vine pe neașteptate, se îndrăgostește de mine și trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Ba un bilet oarecare câștigat la loterie care să-mi schimbe viața peste noapte ș.a.m.d. Oricum s-ar fi ivit în calea mea, îl așteptam și nădăjduiam c-o să vină. Până în ziua în care am înțeles că norocul, de fapt, suntem noi într-o proporție de 50% și 50% Dumnezeu. Că de fapt totul depinde doar de cât de mult ne dorim să realizăm un lucru. Lucru peste care să-și treacă bagheta magică Bunul Dumnezeu. Căci am văzut cazuri în care, oricât de mult s-a dorit, dacă Dumnezeu n-a vrut, nu s-a înfăptuit. Norocul se află în alegerile noastre. Cu cât alegem să ocolim mai mult gropile, cu atât neșansa de a cădea în ele, este mai mică. E adevărat că există cărări anevoioase pe care, uneori, viața le alege în locul nostru. Nu-i întâmplător. Drumurile acestea poartă-n gropile lor lecții. Și doar căzând le putem învăța. Neșansa ne învață, de cele mai multe ori, să prețuim șansa!

Dacă am greșit…

Dacă am greșit…
Oh, da… și încă cât!
Am greșit atunci când am permis cuvintelor ascuțite să-mi felieze sufletul în bucăți.
Am greșit atunci când am acceptat să fiu “micșorată” în fața unor “înălțimi”.
Am greșit atunci când am tăcut și m-am prefăcut că nu văd nedreptatea doar “ca să fie bine”…
Am greșit atunci când mi-am strâns lacrimile în pumni și le-am lăsat să-mi intre, picătură cu picătură, în sânge.
Am greșit atunci când am dat prea multă importanță vorbelor crezând încontinuu că vor veni și faptele…
Am greșit atunci când am dat voie să mi se ascundă visurile după ziduri înalte și reci.
Am greșit atunci când am oferit a n-a șansă celor care, s-au văzut mereu în oglindă, fără de greșeală.
Am greșit atunci când mi-am astupat gura inimii ca să aud doar ce-i în jurul meu…
Am greșit! Știu că om fără de greșeală nu există. Iar eu sunt unul dintre ei. Mă accept și mă iubesc așa cum sunt căutând să învăț din toate!Până la urmă, cine-i perfect?!!
Viața nu ne pune în buzunarele inimii numai bilețele de dragoste. Astăzi poți fi iubit de oameni, mâine, hulit și îmbrâncit. Nu cere socoteală lor! Cere-ți ție! Apoi, iartă-te, iartă-i, crede în tine și mergi mai departe!

Oameni mici, oameni mari

Unii oameni au tendința de a-ți îndesa în inimă neputința. Ca și cum ar “scăpa” involuntar din mâini pietre în traista ta…
Doar că sufletul nostru nu-i o traistă. Nu-i un depozit în care oricine își poate arunca propriile dezamăgiri. Ceea ce nu i-a reușit lui, nu înseamnă că nu-ți va reuși și ție. Piatra pe care o “scapă” este doar un motiv. Motivul neîmplinirilor sale. Frustrare. “Părerea” lui care coboară prin cuvinte aripile din sufletul celuilalt, vorbește, în fapt, despre el. Despre cât de mic este în inima sa. Coborându-i-le nu înseamnă că se vor înălța ale sale. Stingând lumina celuilalt, nu înseamnă că el va lumina mai mult. Aruncând cu pietre in aripile unei păsări, nu înseamnă că, doborând-o la pământ, el va putea să zboare în locul ei. <<Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura cu ele>> spunea Lucian Blaga… Oamenii mari știu asta. Oamenii mici nu.

Femeile pot da naștere, însă nu toate pot fi și mame.

Am văzut copii rămași singuri. Abandonați de mamele lor. Sau de tații lor. Crescuți cu greu de un părinte, de bunici ori de alte rude.
Mama, icoana idolatrizată prin cărți și poezii, rămâne MAMĂ. Indiferent de vicisitudinile vieții.
Cealaltă, care dă naștere și capătă formă gravă de amnezie, uitându-și copilașii pe la fiecare bărbat pe unde trece, rătăcind purtată de zbaterile inimii, nici animal nu poate fi numită… E un soi de mamifer din care lipsește “mami”. Înțeleg și nu îndrăznesc să judec femeia care din varii motive, vrea să-l părăsească pe el. E viața ei. Alegerea ei. Treaba ei. Dar, ia-ți copilul cu tine, femeie! Știu! Nu mai vezi, nu mai auzi! Ești îndrăgostită! O să vii mai târziu, când nu te mai primește nimeni, și-o să plângi spunându-i cât de mult te-ai gândit la el și cât de mult îl iubești… Inepții!
Nicio mamă din lumea asta nu poate respira fără mirosul copilului ei…
Nicio mamă din lumea asta nu poate pune capul pe pernă, seara, fără să-și treacă înainte mâna peste fruntea puiului ei…
Nicio mamă din lumea asta nu poate să mestece înainte de a-și vedea copilașul mestecând…
Nicio mamă care-i MAMĂ. Din păcate, femeile pot da naștere, însă nu toate pot fi și mame.

Etichete

A luat 4. A picat! E prost.
A luat 5. Nu-i deștept.
A luat 6. Cam puțin.
A luat 7. Se putea și mai mult.
A luat 8. Dacă era mai deștept, lua mai mult.
A luat 9. E bine. Mai era puțin până la 10.
A luat 10. E deștept.

Serios, oameni buni?!
De când niște cifre ne definesc pe noi sau copiii noștri? Nota nu reflectă capacitatea sau potențialul unui copil sau om. Niciodată! Sunt într-adevăr și copii/oameni care învață, au învățat și sunt foarte buni! Bravo lor! Îi admirăm și-i prețuim! Însă, am văzut atâția oameni proști cu 9 și 10 și atâția oameni deștepți cu note mai mici! Pentru că, uneori, nota nu-i obținută corect. Sunt mulți oameni șireți și tupeiști, care pentru a obține o notă mare, sunt în stare de multe… O să vă dau un exemplu: în vremea mea, am avut un coleg, care nu învăța mai deloc și a luat Bac-ul cu 8,50. Cum l-a luat?! A copiat, mi-a mărturisit chiar el. Și-i doar un exemplu… Viața ne va arăta mult mai multe. În drumul nostru , n-o să ne punem nota-n frunte ca să arătăm lumii cât de deștepți suntem noi.
Felul în care ne purtăm cu ceilalți, ceea ce vom reuși să fim și ceea ce vom reuși să sădim în inimile oamenilor, va reflecta cu-adevărat deșteptăciunea noastră!